|
|
Timp de peste sase decenii sute de lucrari aparute în întreaga lume au abordat unul dintre cele mai controversate experimente efectuate de catre armata americana în timpul celui de-al doilea razboi mondial, mai precis în anul 1943, când se presupune ca o nava a armatei americane a fost teleportata pe o distanta de 600 de kilometri ca urmare a unui experiment ultrasecret numit Proiectul Rainbow (Curcubeul), cunoscut publicului sub numele de Experimentul Philadelphia.
La baza acestui experiment au stat lucrarile savantilor Albert Einstein si Nicola Tesla, ce tratau complexul „continuu spatiu – timp”.
Din punct de vedere istoric lucrarile la acest proiect au demarat la începutul anului 1930, la Universitatea din Chicago, unde a fost initiat un proiect prin care se studia posibilitatea de a face un corp invizibil cu ajutorul electricitatii. Proiectul a fost mutat ulterior în 1939 la Institutul de Studii Aprofundate din Princeton, care se afla în apropiere de Philadelphia. Conform legendei reusita cercetarilor desfasurate acolo consta în faptul ca s-a realizat invizibilitatea pentru mici obiecte. Datorita conjuncturii internationale aflate sub semnul celui de-al doilea razboi mondial rezultatele acestor experiente au fost predate guvernului Statelor Unite, care a cerut armatei sa le adapteze la tehnica militara a timpului.
Albert Einstein a fost cooptat în cadrul proiectului, iar Nicola Tesla s-a retras fiind convins ca noua descoperire nu va fi folosita spre binele omenirii. La câtiva ani dupa Experimentul Philadelphia Einstein declara, facând referire la proiectele Rainbow si Manhattan: „Daca as fi stiut la ce va duce descoperirea mea m-as fi facut ceasornicar”.
Cert este ca în anul 1943, dupa refuzul de a participa la proiectele secrete mentionate anterior ale armatei americane, savantul Nicola Tesla a fost efectiv izolat de lumea stiintifica, urmarit permanent de catre FBI si va sfârsi murind în conditii mai mult decât suspecte, întreaga sa arhiva disparând în mod misterios nemaifiind gasita nici pâna astazi.
Ca o ciudatenie, de câte ori FBI-ul încerca sa faca presiuni asupra sa, savantul, folosindu-se de un dispozitiv electronic ce îl detinea în apartamentul hotelului unde locuia (unde de altfel va fi si gasit mort), provoca mici cutremure locale de 3-4 grade, speriind autoritatile.
Pornindu-se de la realizarea invizibilitatii si teleportarea unor obiecte si animale mici s-a ajuns în final la experimentul în care a fost folosit distrugatorul de escorta USS Eldridge. Odiseea experimentului este arhicunoscuta, fiind prezentata în numeroase lucrari ulterioare evenimentului.
Rezultatele acestui experiment sunt foarte controversate, ca si experimentul în sine, ce este negat în totalitate de catre Pentagon, dar cercetarile în mod sigur nu s-au oprit în acel stadiu avându-se în vedere evolutia stiintei si tehnicii.
În continuare vom prezenta un incident petrecut în anul 1994 ce pare a avea o legatura cel putin partiala cu evenimentele prezentate anterior.
Unele date aparute în presa în luna octombrie 1994 anuntau pe spatii largi desfasurarea exercitiilor navale din Marea Neagra, codificate cu numele „Sea Partener `94”, cu participarea a 10 nave militare din Bulgaria, Grecia, Italia, România, Rusia, SUA, Turcia si Ucraina. Aplicatia în cauza va pune în evidenta faptul ca în prezent se afla în experimentare, daca nu chiar în exploatare la trupe, metode „de manipulare a spatiului si timpului”. Planificate sa înceapa la 22 octombrie exercitiile au fost amânate cu 24 de ore din cauza conditiilor meteo extrem de nefavorabile. Manevrele încep la 23 octombrie ora 10, partea româna participând cu distrugatorul „Marasesti”, exercitiul continuând si pe 24 octombrie. Tema exercitiului de lupta era „Executarea de foc cu tunurile de 76 mm asupra unei tinte marine” lansate de la bordul fregatei americane „Doyle”, de unde de fapt era condusa întreaga aplicatie. Observarea rezultatelor tragerilor s-a facut dintr-un elicopter de lupta decolat de pe fregata Doyle si direct de catre participanti . Fiecare nava trebuia sa traga asupra tintei ce marca inamicul timp de 8 minute. Elementul surpriza al întregului exercitiu tactic a fost uluitor. Nici unul dintre tragatori nu a lovit tinta. Mai mult chiar, corveta bulgareasca „Restelnîi” se apropie contrar regulilor stabilite si executa focul de la o distanta de numai 3 mile fata de tinta, distanta mult inferioara celei regulamentare. Surpriza i-a proportii pentru toti participantii – desigur mai putin pentru americani – atunci când constata ca daca se puteau astepta la bruiajul radiolocatorului de descoperire a tintei si de dirijare a focului, nu se poate explica faptul ca tinta nu este lovita nici macar când este încadrata „la vedere” prin intermediul mijloacelor de ochire optice si optoelectronice.
Este absolut evident ca daca americanii au venit cu fregata „Doyle” pregatiti sa-si testeze mijloacele si capacitatile de aparare pasiva a tintei asupra focului, nu mai putin pregatiti au venit si rusii pentru a-si testa mijloacele de contracarare a bruiajului radiolocatoarelor de dirijare a focului. Oricum, din perspectiva analizata intereseaza nu atât faptul ca bruiajul radar al dirijarii focului a functionat sau nu, ci faptul ca dirijarea „la vedere” si prin mijloace optice a focului asupra tintei nu a avut nici un fel de efect pentru nici unul dintre tragatori. Explicatia rezida în faptul ca tinta se gasea de fapt plasata într-o alta locatie spatiala decât cea care aparea vizibila în mod virtual.
Faptul este demonstrat de observatia ca neputându-si dirija focul prin radar (acesta era complet bruiat si ineficient în situatia data) distrugatorul „Marasesti” caruia i-a venit rândul la tragere dupa fregata rusa „Bezucoruznenîi”, executa într-un rastimp de 8 minute 37 de lovituri. Dar dupa numai primele 2 salve, conducatorul focului de pe Marasesti, locotenentul Marian Pitea, corecteaza la vedere traiectoria, tragând grupat, dar la o distanta de 6 cabluri stânga fata de tinta (o mila marina = 1.851,85 metri; 1 cablu = 185,2 metri), ratând din nou tinta.
Desigur, ca duelul principalilor protagonisti ai exercitiului s-a derulat între fregata americana „Doyle” si fregata rusa „Bezucoruznenîi”.
Data fiind miza cât si importanta exercitiului, este sigur ca rusii au venit dotati cu tot echipamentul electronic de ultima ora (oare?) de care dispuneau, pe de o parte pentru as testa propria tehnica de razboi electronic, iar pe de alta pentru a o testa pe cea americana prin determinarea tuturor parametrilor de lucru ai aparaturii puse în joc. Si totusi asa se face ca dupa scurgerea celor 8 minute regulamentare nici rusii (ca si ceilalti 6 participanti) n-au obisnuit nici un rezultat. Singurii care au lovit tinta în conditii foarte bune fiind americanii. Dar, contrar regulilor impuse, vazând ca nu au lovit tinta dupa cele 8 minute regulamentare, rusii nu se retrag de pe linia de foc si, încercând probabil sa colecteze cât mai multe informatii posibile continua tragerea timp de înca 30 de minute cu tot armamentul de bord, cele peste 150 de salve trase neatingând în final nici macar o data tinta. Este evident desigur ca pe parcursul celor 30 de minute scurse în afara timpului regulamentar legal ordonat, rusii au cautat sa-si dirijeze focul atât prin vizare telemetrica si radar a tintei, prin vizare la vedere cât si prin modalitati combinate. Si desigur – daca au avut în rezerva – si cu alte mijloace ce le-au stat eventual la dispozitie (vizare laser, infrarosii). Fara însa nici un rezultat.
Dupa cum se stie în materie de invizibilitate a tintelor navale si aeriene au fost obtinute o serie întreaga de realizari în ceea ce priveste invizibilitatea în spectrul electromagnetic (tehnologia Stealth – pentru tinte terestre, nave maritime si aeriene). De asemenea, sunt cunoscute realizarile în ceea ce priveste materialele absorbante si vopselele antiradar. Tehnologiile bruiajului activ sunt deja arhicunoscute chiar si în ceea ce priveste bruiajul activ de baraj sau prin impulsuri electromagnetice de foarte mare putere tintite asupra radarului inamic. Ori cu toate aceste tehnici cunoscute care la rândul lor pot fi contracarate cu alte mijloace, cum ar fi telemetrele laser si cele cu raze infrarosii, nici unul dintre participantii la exercitiul pomenit nu a putut atinge tinta, toate proiectilele trimise fiind rateuri.
Cauza în sine a fenomenului descris a ramas un mister si la 10 ani de la eveniment. Specialistii participanti la exercitiu au încercat câteva explicatii posibile, astfel:
1. proiectilele nu au reusit sa strapunga zona unui spatiu, „zid” de protectie din jurul tintei.
2. tinta nu se afla în locul unde era vizata când s-a tras asupra ei (alta locatie spatiala).
3. tinta nu se afla în locatia spatiala de foc la momentul respectiv (alta locatie temporala).
Învatamântul care se desprinde din cazul de mai sus este aceea ca tinta avea o alta locatie spatio-temporala, focul executându-se asupra unei tinte virtuale. Este evident ca este foarte posibil ca efectul în cauza sa fie o perfectionare sau o varianta a Experimentului Philadelphia aplicata în prezent în tehnologia militara americana.
Mai multe carti referitoare la Experimentul Rainbow au aparut în ultimul timp în Statele Unite, încercându-se sa se faca o legatura între acest experiment si un altul dezvoltat în anii 1960-1970 de catre armata americana cunoscut sub numele de Proiectul Montauk.
Concluziile unui mare numar de savanti si specialisti militari atât occidentali, cât si est-europeni, converg spre ideea ca experimentul descris, desi negat de catre Pentagon, a avut loc si este perfectionat în continuare în zilele noastre.
_______________________________________
Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervină.
Dacă dorim să continuăm a trăi pe această planetă, este nevoie de o schimbare de atitudine.
|
|
