|
|
Aşa cum se poate observa privind acul unei busole, cāmpul magnetic al Pămāntului este aliniat pe direcţia nord-sud. Cāmpul magnetic poate fi īnţeles ca "emanānd" din polul sud, traversānd suprafaţa planetei aproape paralel cu suprafaţa terestră, pentru a se arcui deasupra polului nord.
Pămāntul seamănă cu un magnet imens. Cāmpul magnetic al Pămāntului este similar cu cel al unui magnet şi este īnclinat cu 110 faţă de axa nord-sud a planetei.
Aşa cum oricine poate observa dacă priveşte acul unei busole, cāmpul magnetic al planetei noastre este aliniat pe direcţia nord-sud. Cāmpul magnetic terestru poate fi vizualizat ca "emanānd" din polul sud, traversānd suprafaţa planetei aproape paralel cu suprafaţa terestră, pentru a reveni pentru a reintra īn scoarţa terestră la polul nord.
Indică busolele cu adevărat nordul?
Atunci cānd o busolă se roteşte liber, cāmpul magnetic terestru exercită un cuplu de forţe asupra acului acesteia care, īn consecinţă, se roteşte pentru a indica nordul. Cānd privim o busolă spunem că acul acesteia, de fapt capătul acestuia marcat ca fiind nordul, ne indică īn ce direcţie este acest punct cardinal. Ştim īnsă că magneţii funcţionează după principiul "polii opuşi se atrag". Asta īnseamnă că ceea noi numim polul nord, zonele arctice, se comportă de fapt ca polul sud al unui magnet imens. Cu alte cuvinte, "polul nord" arctic este de fapt polul sud, iar polul sud pe care īl asociem cu toţii Antarcticii este de fapt polul nord al acestui magnet imens care este Pămāntul
Deşi dacă am judeca Pămāntul doar din punct de vedere al magnetismului său l-am putea privi ca pe un magnet imens cu polii magnetici dispuşi invers faţă de cele reprezentate īn figura de mai sus, practica curentă este de a desemna polul nord magnetic ca fiind punctul de pe suprafaţa Pămāntului unde liniile cāmpului magnetic sunt dispuse vertical īn jos, deci exact invers faţă de cazul unor magneţi obişnuiţi.
Ce a descoperit Cristofor Columb cānd a traversat Atlanticul, īn 1492?
Columb a observat la acea vreme faptul că atunci cānd folosea busola, nordul indicat de aceasta diferea puţin de ceea ce calcula el ţinānd cont de poziţia stelelor. Columb a remarcat că busola īşi schimba orientarea pe măsură ce corăbiile sale se depărtau de continentul european, apropiindu-se de cel american. Columb descoperea pe atunci declinaţia magnetică.
Declinaţia magnetică este diferenţa unghiulară dintre polii magnetici şi polii geografici ai Terrei. Nordul geografic este plasat pe axa de rotaţie a Pămāntului, īn timp ce nordul magnetic, cel indicat de busole, nu este fix, şi de aceea nu este localizat īn acelaşi loc cu nordul geografic. Acest detaliu nu fusese remarcat pānă atunci din cauza distanţelor relativ mici, la scară planetară, dintre oricare două puncte ale Europei, dar a devenit evident pe parcursul unei călătorii aşa de lungi cum a fost traversarea Atlanticului. Este interesant de menţionat faptul că navigatorul italiano-spaniol nu a pomenit acest lucru echipajului său, pentru a nu genera panică īn rāndul marinarilor ce s-ar fi putut răzgāndi şi decide să se īntoarcă acasă.
Declinaţia magnetică a oricărui punct de pe suprafaţa Pămāntului este deci unghiul dintre cāmpul magnetic al Terrei īn acel punct - deci direcţia nord indicată de o busolă īn acel loc - şi nordul geografic. Declinaţia este pozitivă atunci cānd nordul magnetic este la est de nordul geografic. Declinaţia magnetică variază īn timp şi spaţiu.
De ce este Pămāntul magnetizat? Care este originea cāmpului magnetic terestru?
Nimeni nu ştie cu precizie răspunsul la această īntrebare. Există doar ipoteze. Unii oameni de ştiinţă consideră că miezul lichid al planetei, care are īn componenţă metale precum fierul şi nichelul, dă naştere cāmpului magnetic datorită dispunerii şi mişcării sarcinilor electrice din compoziţia atomilor acestor elemente chimice. Efectul este cunoscut sub numele de efect de dinam şi s-ar produce datorită mişcării īn convecţie a sarcinilor electrice prezente īn structura nucleului exterior al Pămāntului. Această teorie a dinamului īncearcă să descrie procesele prin care un fluid bun conductor din punct de vedere electric aflat īn mişcare de rotaţie şi de convecţie poate genera şi īntreţine un asemenea cāmp magnetic.
Rotaţia Pămāntului īn jurul axei sale joacă un rol foarte important īn generarea şi īntreţinerea cāmpului magnetic terestru. Sonda spaţială Mariner 2 nu a putut detecta un cāmp magnetic similar celui terestru īn cazul planetei Venus, deşi observaţiile astronomice indică faptul că Venus are o structură geologică similară planetei albastre. "Vinovatul" pare a fi perioada foarte mare de rotaţie a lui Venus īn jurul propriei axe, egală cu 243 de zile terestre. Mişcarea de rotaţie a lui Venus īn jurul axei sale este prea lentă pentru a produce efectul de dinam, consideră mulţi specialişti īn domeniu.
Ce posibilităţi de confirmare a acestor teorii există?
Cum aceste procese şi interacţiuni au loc foarte adānc īn interiorul Pămāntului, măsurarea şi observarea lor directă sunt practic imposibile. Există modele simulate recent pe computere foarte performante, de ultimă generaţie, care īncearcă reproducerea cāt mai fidelă a proceselor care se petrec īn miezul lichid al planetei. S-au obţinut cu ajutorul unor asemenea modele computerizate confirmări ale faptului că mişcările turbulente de rotaţie ale unor fluide conductive din punct de vedere electric pot produce şi auto-īntreţine cāmpuri magnetice.
Este cāmpul magnetic al Pămāntului staţionar?
Folosind observaţii cu privire la depozitele de minereu de fier de la nivelul scoarţei terestre şi la sedimentele de pe fundul oceanelor, geologii au speculat pe tema inversării de-a lungul istoriei geologice a planetei a polilor săi magnetici. S-au impus concepţii conform cărora cāmpul magnetic al Pămāntului nu este constant īn timp, iar intensitatea cāmpului magnetic la poli, dar şi dispunerea acestora, variază. Mai mult, polii magnetici se inversează periodic, dar la intervale aleatorii de timp, īn cadrul unui proces care a fost denumit inversiune geomagnetică (intervalele de timp sunt totuşi de aproximativ 100000 de ani, conform celor mai recente teorii). Se estimează că, de-a lungul erelor geologice, cei doi poli magnetici s-au inversat de foarte multe ori, iar poziţia lor şi intensitatea cāmpului īn zona acestora se vor modifica probabil din nou īn următoarele cāteva sute de ani.
Au fost găsite dovezi care atestă inversiunea polilor magnetici de 171 de ori pe parcursul ultimilor 71 de milioane de ani.
Ce s-a īntāmplat cu nordul magnetic īn ultimul secol?
Cert este că nordul magnetic se deplasează īn direcţia nord-vest, pe parcursul secolului XX s-a deplasat cu aproximativ 1100 de kilometri, iar īncepānd cu anul 1970 rata sa de deplasare a crescut de la 9 km/an la 41 km/an. Dacă tendinţa prezentă se menţine, ar trebui ca locaţia polului nord magnetic să ajungă peste 50 de ani undeva īn Siberia, dar estimările indică faptul că actuala tendinţă de accelerare a vitezei de deplasare va fi īnlocuită cu o alta, de īncetinire, īnsoţită de o schimbare a direcţiei de deplasare.
Cānd, unde şi de către cine a fost localizat pentru prima dată nordul magnetic?
Prima expediţie care a atins polul nord magnetic a fost condusă de James Clark Ross, care l-a localizat lāngă Capul Adelaide, īn peninsula Boothia, la data de 1 iunie 1831. La rāndul său, Roald Amundsen a stabilit īn 1903 că polul nord magnetic se deplasase puţin faţă de locaţia stabilită īn 1831. Au urmat observaţile efectuate de oameni de ştiinţă angajaţi de guvernul canadian, care au stabilit a treia locaţie a polului nord magnetic pe lacul Allen de pe insula Prinţul de Wales
_______________________________________
Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de aceia care īi privesc şi refuză să intervină.
Dacă dorim să continuăm a trăi pe această planetă, este nevoie de o schimbare de atitudine.
|
|
