Lord Suprem Anubis Supreme Commander Of Universe Forum Din: Timisoara
Postari: 510
Departe de suprafata Pamantului, dincolo de ceea ce pare o cupola uriasa presarata cu stele, se intinde nemarginitul Univers, realitate ce pare izvorata din cele mai fantastice si tulburatoare visuri. Ascuns de barierele timpului si spatiului, Universul a fost in cea mai mare parte a vremii necunoscut, neexplorat, ramanand dincolo de posibilitatile de cunoastere ale omului.
Dar aceste bariere ale imposibilului au inceput sa se deschida in fata realizarilor omului. Prin geniul sau creator, el a reusit sa ridice putin cate putin valul ce acoperea enigmele Cosmosului, privind uimit la noile cai ce se deschideau in fata. A trebuit sa modifice multe din ideile pe care le avea asupra energiei si raspandirii substantei din Univers, dar cea mai importanta cucerire a fost intarirea convingerii ca nu exista lucruri imposibil de cunoscut.
Din cele mai vechi timpuri omul a contemplat bolta instelata, intrebandu-se: ce este cerul? Ce legi ii guverneaza miscarea? Dar singurul lucru pe care il putea face era sa observe cele circa 6000 de stele vizibile cu ochiul liber si sa le noteze pozitiile in asa numitele constelatii. El nu avea de unde sa stie ca Soarele este o stea si ca stelele isi datoreaza neobosita stralucire focului termonuclear care arde in adancul lor. Nu avea de unde sa stie ca planetele - asa a numit el aceste stele ratacitoare pe bolta cereasca - cu toata stralucirea lor nu erau stele, ci corpuri intunecate a caror lumina era reflectarea, ca intr-o oglinda, a celei primite de la Soare.
Pana acum cateva secole, dintr-o mandrie explicabila prin nivelul de atunci al conostintelor sale, omul si-a plasat planeta, Pamantul, in centrul Universului, considerand-o inconjurata de toate celelalte corpuri ceresti. Abia in anul 1543, astronomul polonez Nicolas Copernic a "indraznit" sa rastoarne aceasta imagine. El a demonstrat ca Pamantul se misca in jurul Soarelui si nu invers, punand bazele a ceea ce numim noi azi Sistemul Solar .
Organizarea Sistemului Solar propusa de Copernic (sistem care se numeste si heliocentric, adica cu Soarele in centru) a fost o idee revolutionara pentru timpul sau. Dar sistemul heliocentric propus de Copernic a fost aspru criticat de Biserica Catolica, institutie care, din considerente religioase adoptase sistemul geocentric, adica cel care avea in centrul sau Pamantul. Pentru ca au sustinut si dezvoltat ideea heliocentrica, nu putini invatati au avut de suferit din ordinul Bisericii.
Totusi ideea lui Copernic era inca departe de realitate, deoarece el considera ca Soarele este centrul intregului Univers. Modelul lui a predominat insa pana in epoca moderna, pana la inventarea fotografiei si a marilor telescoape. Abia in prima jumatate a secolului XX marile intrumente astronomice au aratat ca unele "stele neclare", numite de astronomi "nebuloase", nu sunt doar niste nori de gaz in apropierea noastra, in Sistemul Solar, ci reprezinta galaxii, vaste aglomerari de stele, aflate la distante uriase de Pamant.
Soarele, Pamantul si planetele celelalte, impreuna cu stelele vizibile si inca multe altele ce nu pot fi vazute de ochiul liber, fac si ele parte dintr-o astfel de galaxie, galaxia noastra. Vazuta de undeva, din mare departare, ea are forma de disc, cu o usoara umflatura in centru. Deoarece Sistemul Solar este situat in planul de simetrie al discului, acesta poate fi vazut in serile senine sub forma unei benzi luminoase care brazdeaza cerul, banda numita Calea Lactee.
In zilele noastre, instrumentele perfectionate si sondele spatiale au largit enorm orizontul cunoasterii. Imaginile obtinute cu ajutorul telescoapelor au atins frontiere de nebanuit ale Universului, de miliarde de ani lumina, iar analiza lor atenta arata o densitate neinchipuit de mare de galaxii. De pilda, numai in regiunea de pe cer delimitata de cele patru stele ce formeaza constelatia Carul Mare, cu ajutorul unui telescop pot fi vazute (pe cliseele fotografice) ... un milion de galaxii!
Lasand la o parte incercarile de explicatii, mai mult sau mai putin fundamentate stiintific, care au fost date pentru intelegerea Universului, de-a lungul unei istorii zbuciumate, in prezent cucerirea treptata a legilor obiective ale naturii a permis oamenilor de stiinta sa elaboreze un scenariu al modelului lumii in care traim, reusind sa fixeze in timp si in spatiu originea si evolutia Universului. A Universului din care face parte imensitatea de galaxii, printre care si galaxia noastra, din care face parte Sistemul Solar si ... Pamantul.
In incercarile sale de a explora trecutul Universului, care se estimeaza la miliarde de ani, omul este foarte aproape de situatia unui fluture cu viata de o zi care, traind in padure, nu are cum sa observe cresterea copacilor. Oricum insa, omul are cum sa deduca evolutia unui copac din padure, de pilda. El poate gasi semintele copacilor, lastari, copaci maturi, cat si ramasitele copacilor batrani si uscati. In felul acesta, prin imaginatie si rationament el poate deduce cum apare, creste si moare un copac.
Acelasi lucru este valabil si cu ciclurile din natura, care sunt insa mult mai mari si mult mai lente. De pilda, chiar si steaua cu viata cea mai scurta - caci si stelele se nasc si mor - dureaza cat milioane de vieti omenesti. Examinand insa un mare numar de stele in diferite stadii ale dezvoltarii lor, se poate intelege usor ciclul nasterii si mortii stelelor. Acest proces din Univers este continuu si zilnic deschis observatiilor.
Astronomia, stiinta generala care studiaza structura si evolutia astrilor, a Universului, urmarind fenomenele pe care i le ofera cerul, ca o carte larg deschisa, prezinta omului contemporan un Univers care pulseaza de energie si, totodata, schema evolutiei sale.
Istoria Universului nostru incepe la un moment care a fost stabilit acum circa 16 miliarde de ani, cand toata substanta si energia care ne inconjoara pana la cele mai nebanuite departari a fost concentrata intr-un volum foarte mic ca o mica sfera foarte fierbinte. Din cauze inca necunoscute de stiinta mica sfera a inceput sa se dilate, ca un fel de explozie uriasa, racindu-se pe masura ce isi marea volumul. Materialul primordial din care era alcatuita sfera a inceput sa se modeleze in particule materiale - protoni, neutroni si electroni - care, prin ciocniri si asocieri repetate, au fortmat atomii celor mai simple elemente chimice - hidrogenul si heliul. Totodata s-a facut simtita forta gravitationala, care face ca doua corpuri sa se atraga reciproc.
Desigur, evenimentele prezentate mai sus au fost deduse teoretic de oemenii de stiinta si ele explica foarte bine evolutia ulterioara a Universului. Evenimentele s-au desfasurat intr-o extrem de lunga perioada de timp. Ipoteza prevede ca au trebuit sa treaca milioane de ani de la acea presupusa explozie pentru ca in Universul timpuriu particulele elementare sa se combine, formand atomi de hidrogen si heliu, ca prime compozitii chimice. O data cu stabilirea compozitiei chimice a Universului, evenimentele au luat un curs ce poate fi mai usor imaginat pe baza fenomenelor chimice si fizice cunoscute. Astfel, se presupune ca atomii de hidrogen si heliu, sub actiunea fortelor de atractie care se manifesta intre ei, s-au aglomerat la inceput in nori uriasi, apoi, pe masura ce fortele de atractie se manifestau din ce in ce mai puternic, norii s-au fragmentat in formatiuni mai mici, indepartandu-se unii de altii. Acum imaginea Universului era cea a unui spatiu imens in care se miscau in toate directiile nori fierbinti de hidrogen si heliu care insa se spargeau in continuare, in interiorul lor, in fragmente din ce in ce mai mici si mai reci. Situatia poate fi comparata cu producerea picaturilor de ploaie intr-un nor: prin racirea norului, se formeaza mici picaturi de apa, dar care inca mai fac parte din nor (pana cand ating conditiile de ploaie). Tot astfel, un nor de hidrogen si heliu (care a fost numit protogalaxie), se poate fragmenta in "mici picaturi de gaz", mai reci, care schimba oarecum structura protogalaxiei din care fac parte.
Cat de mare erau " picaturile de gaz" dintr-o protogalaxie? Doar cateva luni lumina (fata de cea a protogalaxiei care era de un milion de ori mai mare!) Dar lucrul cel mai important este ca aceste "picaturi de nor", reci si totodata intunecate, erau "embrioni de stele" sau "protostele"
Acum gravitatia incepea sa fie principalul motor al evolutiei materiei din Univers. Ea actiona din ce in ce mai puternic in micile aglomerari intunecate de gaz, care astfel se strangeau din ce in ce mai mult spre centrul lor, comprimandu-se. Dar prin comprimare gazul se incalzeste, tot asa cum se incalzeste capatul unei pompe de bicicleta cand este folosita la umflarea unei roti. In interiorul protostelelor insa temperatura creste enorm si o data cea a fost atinsa temperatura de zece milioane de grade, intre nucleele de hidrogen din zona centrala incepe sa se produca reactii termonucleare.
Reactiile termonucleare reprezinta, in mare, un foc de o natura cu totul diferita de cel care este cunoscut in cazul arderii combustibililor obisnuiti. Focul termonuclear degaja o caldura si o lumina de o intensitate colosala, langa care nu ar putea rezista nici un fel de substanta obisnuita.
In momentul in care s-a aprins focul termonuclear, protosteaua a devenit stea. Ne putem imagina acest moment din istoria Universului. Totul in jur era haotic si stralucirea norilor incandescenti de hidrogen si heliu incepea sa se stinga in spatele fragmentelor intunecate pe care le-au format. Brusc, o mica scanteie de lumina a stralucit rosiatica in intuneric... A palapait, s-a stins, apoi a izbucnit intr-o stralucire de diamant, ramanand ca un briliant luminos pe catifeaua intunecata a haosului, aruncand o lumina constanta. Aceasta prima stea a fost curand urmata de altlele, de diferite dimensiuni si straluciri, si treptat, in curs de milioane si milioane de ani, Universul a inceput sa se apropie de forma pe care o cunoastem azi.
Universul timpuriu era insa steril, ca un desert stancos lipsit de viata deoarece la inceput au fost formati doar atomi de hidrogen si heliu, din "oceanul" de particule elementare rezultate in urma "marii explozii". Elementele chimice mai grele, inclusiv cele componente ale vietii ca oxigenul, azotul, carbonul si fosforul inca nu existau. Producerea unor astfel de atomi s-a dovedit a fi dramatica, solicitand un "mare sacrificiu cosmic": moartea stelelor!
Numai prin moartea stelelor, in miezul lor se puteau naste acele elemente chimice care permit aparitia vietii. Ciclurile de nastere si de moarte a stelelor au continuat timp de circa 10 miliarde de ani. Grupuri de galaxii - care sunt aglomerati vaste de stele, praf si gaz - unele sferice, altele in forma de elipsoid sau chiar lipsite de forma precisa - se indepartau continuu unele de altele. Din aceasta multime de galaxii, unele au evoluat spectaculos, luand frumoase forme spirale, rotindu-se incet, ca uriase roti ceresti.
Inceputul Universului – poza de Lord Suprem Anubis, in Universul · 29.1KB
_______________________________________ Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervină. Dacă dorim să continuăm a trăi pe această planetă, este nevoie de o schimbare de atitudine.
#2
Lord Suprem Anubis Supreme Commander Of Universe Forum Din: Timisoara
Postari: 510
Teoria Big Bang - Premise
Teoria legata de Big Bang incearca sa explice ce s-a intamplat inca de la inceputurile universului. Descoperirile din astronomie si fizica au demonstrat ca intr-adevar universul a avut un inceput. Inainte de marea explozie nu exista nimic, dar in timpul si dupa acel moment a existat ceva: universul nostru.
Teoria Big Bang - Neintelegeri generale
Exista numeroase neintelegeri legate de aceasta teorie.
De exemplu, tindem sa ne imaginam o explozie gigantica. Unii experti sustin ca nu a fost nicio explozie ci o expansiune care continua si in zilele noastre. In loc sa va imaginati un balon spargandu-se si eliberandu-si componentele, imaginati-va un balon care continua sa se umfle pana la marimea universului nostru.
O alta conceptie depre Big Bang este cea in care unii experti considera ca spatiul nu a existat inainte de explozie.Astronomul american Edwin Hubble porneste de la ideea ca la inceputuri, cu circa 13,7 miliarde de ani in urmă, universul inca nu exista. Ceea ce a existat a fost doar un punct de o natura cu totul speciala, o asa-numita singularitate, ceva fara dimensiuni dar cu o energie nesfarsita. La momentul "zero" acest punct a iesit din starea lui de singularitate (inca nu se stie din ce cauza) si si-a manifestat uriasa energie printr-o inimaginabila explozie, Big Bang-ul, care mai continua si in ziua de azi. In anul 1940 fizicianul ruso-american George Gamow si asistentii sai Ralph Alpher si Robert Herman au lansat ideea de explozie incandescenta de materie si energie de la inceputurile universului. Numele teoriei "Big Bang" a fost dat de astronomul englez Fred Hoyle în 1950.
Pe la sfarsitul anilor ’60 si inceputul anilor ’70 cand omul a pasit pentru prima data pe Luna, trei astrofizicieni, Steven Hawking, George Ellis si Roger Penrose si-au indreptat atentia spre Teoria Relativitatii si implicatiile acesteia in ceea ce priveste notiunea timpului. In 1968 si 1970 ei au publicat lucrari in care extind Teoria Generala a Relativitatii a lui Einstein, introducand masuratori ale timpului si spatiului .Potrivit calculelor facute de acestia, timpul si spatiul au un inceput finit care corespunde cu originea materiei si energiei.
Inceputul Universului – poza de Lord Suprem Anubis, in Universul · 32.8KB
_______________________________________ Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervină. Dacă dorim să continuăm a trăi pe această planetă, este nevoie de o schimbare de atitudine.
#3
Lord Suprem Anubis Supreme Commander Of Universe Forum Din: Timisoara
Postari: 510
Completare: Pe lângă materia şi antimaterie, care formează materia obişnuită şi reprezintă 4% din Univers, există şi o nouă formă de materie, întunecată, materia întunecată şi o nouă forme de energie, anume energia întunecată, care re responsabilă de faptul că Universul e în expansiune. Puteţi citi mai multe despre materie şi energie în Univers la StiintaAzi.ro. Mai multe despre materie întunecată, denumită şi materie neagră, puteţi citi tot la StiintaAzi.ro.
Unul din cele mai mari mistere despre Univers este urmatărorul: dacă în Big Bang au fost produse cantităţi egale de materie şi antimaterie, cum se face că în totalul de materie şi antimaterie din Univers noi observăm peste 99.99% doar materie? Din anii 50 încoace, oamenii de ştiinţă au observat că există diferenţe de principiu între legile fizicii aplicate la materie şi cele aplicate la antimaterie, ceea ce ar putea în principiu să ducă cu timpul, de la Big Bang încolo, la o dispariţiei a antimaterie din Univers. Totuşi, diferenţele descoperite până acum ar explica dispariţia a doar 0.2% din antimateria ce a dispărut. Suntem încă departe de a rezolva misterul. Dar un nou pas mic a fost realizat, fizicienii descoperit încă un caz de asimetrie între materie şi antimaterie, care ar putea ridica procentul explicat.
Descoperirea vine de la acceleratorul de particule de la laboratorul japonez KEK, de la detectorul de particule Belle, unde în ciocniri de electroni (materie) şi pozitroni (antimaterie) se produc perechi de mezoni B (materie şi antimaterie), dar aceştia de dezintegrează în particule mai puţin masive în mod diferit, spune PhysOrg. Rezultatul a fost publicat în cea mai recentă ediţie a prestigioasei revistei Nature (rezumatul articolului din Nature aici). Dar pentru a aprecia rezultatul lor, haideţi să revedem câteva noţiuni de bază despre antimaterie.
Noţiuni de bază despre antimaterie
Antimateria nu este subiect de science-fiction, ci este fundamentată experimental şi teoretic. Unei particule de materie încarcată electric îi corespunde o particulă de antimaterie cu aceeaşi masă, dar de sarcină electrică de semn opus.
Particula de materie corespunzătoare electronului este pozitronul, adică o particulă de masa electronului, dar pozitivă din punct de vedere electric.
Particula de antimaterie corespunzătoare protonului este antiprotonul, care are o masă egală cu cea a protonului, dar este negativ din punct de vedere electric.
Neutronul este neutru din punct de vedere electric. Este atunci neutronul propria sa particulă de antimaterie? Nu chiar, căci neutronul nu este o particulă elementară, ci este formată din trei particule încă şi mai mici, toate trei încărcate electric. Un neutron este format din un cuarc "top" (sarcină electrică +2/3) şi doi cuarci "down" (sarcină electrică -1/3). Particula de antimaterie ce corespunde astfel neutronului se numeşte antineutron şi este formată din un anticuarc "top" (sarcină electrică -2/3) şi doi anticuarci "down" (sarcină electrică +1/3).
Un atom este format din protoni, neutroni şi electroni. Un antiatom este format din antiprotoni, antineutroni şi antielectroni.
Dar dacă atomii emit lumină, antiatomii ce fel de lumină emit? Dacă particula elemantară corespunzătoare luminii se numeşte foton, care este corespondentul de antimaterie al fotonului? Ei bine, fotonul este neutru din punct de vedere electric, este o particulă elementară, fotonul este chiar propria lui antiparticulă! Aşadar, atât atomii cât şi antiatomii emit acelaşi fel de lumină. Materia şi antimateria nu poate fi deosebită prin lumina ce o emit!
Universul este format doar din materie
Oamenii de ştiinţă cred că Universul nostru este format doar din materie. Dar cum noi studiem universul mai ales prin lumina ce o primim din diferite părţi ale Universului şi cum acelaşi tip de lumă este emisă şi de materie şi de antimaterie, cum de ştim că Universul nu este jumate format din materie şi jumate din antimaterie? Ei bine, dacă ar fi aşa, atunci ar exista o graniţă între cele două zone unde materia şi antimateria s-ar întâlni şi atunci s-ar anihila în explozii violente cu emisie de lumină de o anumită lungime de undă foarte precisă. De exemplu, în cazul anihilării unui electron şi a unui pozitron sunt emişi doi fotoni, fiecare având o energie egală cu energia corespunzătoare masei electronului. Astfel, dacă am observa această lumină cu o semnătură precisă, am putea identifica zone de graniţă între materie şi antimaterie. Însă în ciuda unor căutări amănunţite cu foarte multe telescoape, oamenii de ştiinţă nu au observat aceasta. Desigur, experimentele continuă, poate că există zone mai mici de antimaterie, ce nu ar produce lumină aşa de intensă. Însă din ce s-a observat până acum se pare că mai mult de 99.9% din totalul de materie şi antimaterie din Univers este format doar din materie.
Totuşi, în Big Bang au fost produse cantităţi egale de materie şi antimaterie
Într-adevăr, în laboratoarele de fizica particulelor, zi de zi, milioane de perechi de materie-antimaterie sunt produse în coliziuni de particule, pentru a conserva sarcina electrică şi alte mărimi denumite numere cuantice. Dar în Big Bang ceva foarte asemanător a avut loc. Exista energie pură concentrată în un volum ofarte mic şi la un moment dat au fost create perechi de materie şi antimaterie. Universul s-a existins apoi foarte rapid în un timp foarte scurt, materia şi antimateria existentă s-au anihilat mai mult sau mai puţin. Dacă aşa ar fi fost, atunci Universul nostru ar fi trebuit să nu aibă nici materie, nici antimaterie (deci noi să nu existăm!), sau ar fi trebuit ca materia să fie în unele zone de Univers şi antimateria în alte zone de Univers (şi atunci să detectăm lumină cu semnătura specifică!). Unde a dispărut aşadar antimateria? Fără exagerare, acesta este unul din cele mai mari mistere despre Univers. Subiectul este studiat de fizica particulelor elementare împreună cu cosmologia şi astrofizica. Un premiu Nobel va fi rezervat automat celor ce vor deslega acest mister.
Mici diferenţe între materie şi antimaterie
Ce ar fi dacă ar exista o usoară diferenţă în legile fizicii între materie şi antimaterie? Cum ar fi dacă se produce mereu materie şi antimaterie în cantităţi egale, dar când se dezintegrează în particule mai mici, antimateria dispare puţin mai multă decât materie, lăsând un excedent mic de materie, dar care proces repetându-se de foarte multe ori la începutul Universului, ar fi dus la Universul nostru format din materie? Ei bine, aceasta ar avea sens, deşi tot nu am înţelege de ce ar avea loc aceste diferenţe ...
Ei bine, exact aceasta au descoperit fizicienii din anii 50 încoace. Problema este că diferenţa ce au observat-o între materie şi antimaterie este atât de mică încât ar putea explica prezenţa de doar 0.2% din materia din Univers. Diferenţa aceasta era observată în cadrul unor particule subatomice numite mezoni K, apoi în cadrul unor alte particule subatomice numite mezoni B. Speranţa lor este ca dacă aceste diferenţe între materie şi antimaterie se descoperă şi la alte particule, procentul de materie din Univers ce ar fi explicată ar creşte.
Există modele teoretice încă neverificate experimental care presupun prezenţa de noi particule elementare, încă şi mai masivă, denumită materie întunecată. Dacă s-ar descoperi particulele subatomice ce ar forma această materie întunecată, dacă s-ar observa că ele prezintă o diferenţă între materie şi antimaterie, cum aceste particule sunt masive, ar creşte şi mai mult procentul de materie explicat din Univers. Şi cine ştie, poate se va explica cu întreaga cantitate de materie din Univers. Cercetarea continuă aşadar în studiul asimetriei între materie şi antimaterie.
Progres recent în acest sens
Iar progresele nu întârzie să apară. Când e vorba de acceleratoare de particule, aţi auzit desigur de Large Hadron Collider, care va intra în funcţiune la laboratorul european de fizica particulelor, CERN, la Geneva, Elveţia, vara aceasta. Aţi auzit poate şi de Tevatron, acceleratorul care a fost timp de 20 de ani, şi încă mai este până intră în funcţiune Large Hadron Collider, cel mai puternic accelerator de particule din lume. La Tevatron a fost descoperit în 1995 cuarcul top, cea mai masivă din particlele elementare. Dar există şi multe alte acceleratoare de particule în jurul lumii, la fel de importante în studiul Universului.
De exemplu, în Japonia, există un oraşel creat în anii 1970 special pentru a fi un oraş ştiinţific. Numit Tsukuba, se situează la două ore nord de capitala ţării, Tokyo. Acolo se găseşte laboratorul naţional japonez de fizica particulelor, KEK. KEK găzduieşte un accelerator de particule ce accelerează electroni şi antimateria lor, pozitroni, la viteze foarte foarte apropiate de cea a luminii. Aceştia sunt lăsaţi apoi să se ciocnească, iar din energia lor de mişcare se crează masă, adică particule noi. Ştim de la formula lui Einstein E=mc2 că masa şi energia sunt echilvalente şi se pot transforma unele în altele. Ei bine, acest accelerator este proiectat în aşa fel pentru a produce mari cantităţi de mezoni B de materie şi de mezoni B de antimaterie.
Studiindu-i atent, fizicienii au descoperit o diferenţă în modul în care cele două tipuri de particule se descopum în alte particule mai puţin masive, sugerând o diferenţă între materie şi antimaterie, spune PhysOrg. Aceasta este un pas înainte spre rezolvarea misterului unde a dispărut antimateria din Univers. Rezultatul a apărut recent în prestigioasa revistă Nature.
_______________________________________ Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervină. Dacă dorim să continuăm a trăi pe această planetă, este nevoie de o schimbare de atitudine.
#4
Lord Suprem Anubis Supreme Commander Of Universe Forum Din: Timisoara
Postari: 510
Inceputul Universului – poza de Lord Suprem Anubis, in Universul · 62.2KB
_______________________________________ Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervină. Dacă dorim să continuăm a trăi pe această planetă, este nevoie de o schimbare de atitudine.
